Fiul manelistului Nicolae Guță, Nicu Guță, a ajuns în centrul unui nou scandal după ce a fost prins de polițiști conducând sub influența drogurilor și fără permis. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Petroșani.
Potrivit unor surse din poliție, agenții au descoperit un autoturism căzut într-un șanț, iar la volan se afla Nicu Guță, în vârstă de 31 de ani.
Testul DrugTest a confirmat consumul de substanțe interzise
Bărbatul a fost testat de oamenii legii, iar rezultatele aparatului DrugTest au indicat prezența substanțelor interzise în organism.
Potrivit informațiilor apărute în presă, în momentul în care a fost găsit de polițiști, Nicu Guță s-ar fi aflat într-o stare agitată și incoerentă.
În urma controlului efectuat de polițiști, în autoturism au fost descoperite și o țigară artizanală și trei muguri de plante, care au fost ridicate pentru verificări suplimentare.
Reținut pentru 24 de ore
Reprezentanții IPJ Gorj au anunțat că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
„Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, după ce analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe interzise în organism. Acesta fusese depistat în trafic conducând deși avea permisul suspendat și urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Polițiștii au stabilit că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat încă din anul 2023.
De asemenea, autoturismul condus de acesta nu avea asigurare RCA valabilă, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 7.670 de lei, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Nicolae Guță: „A avut mai multe accidente grave”
În trecut, Nicolae Guță a vorbit public despre problemele în care a fost implicat fiul său și despre accidentele grave prin care acesta a trecut.
„La ce bubuituri și-a dat el. La ultimul accident, sau nu știu la care dintre ele, că a avut mai multe, la ce bubuituri și-a dat de au venit cu elicopterul, i-au tăiat mașina, operat 13 ore, apoi 15 ore, apoi 10 ore. Ce a pățit acum e ceva banal, e ca o repetiție, cum facem noi lăutarii.
Nu am luat legătura cu el pentru că nu mă mai interesează demult ce face el. Dacă el nu mai ține la viața lui și dacă a ales varianta cea mai rea… El trebuia să nu mai fie în viață de la accidentul ăla. A avut noroc și a scăpat și, în loc să își vadă de treabă, o comite din nou și din nou”, a declarat Nicolae Guță.
Leave a Reply